Întreținerea bijuteriilor
Minunățiile din caseta dumneavoastra cu bijuterii și-au mai pierdut din strălucire și nu mai arată ca la început. Pentru a le reînvia sau păstra strălucirea și frumusețea lor inițiala, mai jos gasești câteva sugestii utile pentru purtarea, păstrarea și curătarea lor. Bijuteriile nu înseamnă numai aur, argint și pietre prețioase. Podoabele tale sunt făcute din felurite materiale, astfel încât fiecare necesita o îngrijire specifică. Pune în aplicare sugestiile de mai jos și bijuteriile tale vor arăta ca noi timp îndelungat.
Purtarea
Evitați purtarea bijuteriilor la baie/piscină. Compușii chimici din produsele cosmetice le pot afecta și chiar deteriora. Astfel, apar zgârieturi pe suprafața metalelor sau a pietrelor, iar montura slăbește, ducând până la căderea pietrelor sau la modificarea culorii pieselor metalice.
Nu purtați bijuterii, în special inele, atunci când spălați sau faceți curățenie, clorul din produsele specifice poate afecta aliajele folosite la montura pietrelor, slăbindu-le rezistența.
Majoritatea pietrelor semiprețioase (malahit, turcoaz, onix etc.), ca și perlele, au o textură poroasă, astfel încât absorb cu ușurintă apa sau compușii chimici din săpun și alte produse cosmetice sau de curățenie, care le pot decolora sau afecta rezistenta. Pentru a le proteja, evitați să intre în contact cu astfel de elemente.
Aplicați parfumul, loțiunile de corp sau produsele de machiaj și coafat înainte de a vă pune bijuteriile. Compușii chimici din ele le pot murdări și/sau deteriora.
Feriți bijuteriile de expunerea la soare sau lumină puternică, pietrele se pot decolora și pot sa iși piardă luciul.
Nu purtati perlele sau bijuteriile cu pietre prețioase/semiprețioase împreuna cu lanțișoare de metal sau alte bijuterii cu pietre, pentru că se pot zgâria.
În perioada verii purtaţi cu prudenţă bijuteriile care conţin piese din lemn, acril, sticlă sau pietre semipreţioase vopsite, precum si bijuteriile placate cu aur/argint. Din cauza transpiraţiei, particule din vopsea pot rămâne pe piele iar stratul placat se poate şterge după repetate purtări.
Dupa fiecare purtare, ștergeti bijuteriile cu o cârpă din bumbac ușor umezita pentru a înlătura urmele de machiaj, grăsime de pe piele etc., apoi aranjați-le pe fiecare la locul lor.
Păstrarea
Modalitatea cea mai potrivită de păstrare a bijuteriilor este in casete căptușite cu mătase, catifea sau alte materiale textile. În ele puteți păstra atât bijuteriile din metale nobile (platină, aur, argint) cu sau fără pietre prețioase, cât și pe cele din lemn, ceramică, cupru, sticlă etc.
Cele mai bune casete pentru bijuterii sunt cele compartimentate, pentru că podoabele nu riscă să se amestece între ele. Împărțiți bijuteriile în casete după materialele din care sunt confecționate: aur cu aur, lemn cu lemn, sticlă cu sticlă etc.
În casete, puneti bijuteriile în casetă pe un singur strat. În acest fel veți găsi imediat piesele de care aveți nevoie, dar veți evita încurcarea, deteriorarea sau chiar ruperea acestora. Dacă nu aveți săculeți speciali pentru fiecare, le puteți împacheta separat într-o bucată de material moale și neted.
Săculeții din mătase, catifea sau bumbac sunt și ei o alegere bună, cu condiția să puneți bijuteriile separat în câte un săculeț.
Perlele se păstrează separat de alte bijuterii, pentru că se pot zgâria usor.
Diamantele se țin separat de alte bijuterii pentru că pietrele se pot zgâria. Procedați la fel și cu celelalte bijuterii cu pietre - prețioase, semiprețioase sau artificiale.
Obiectele din argint pot fi împachetate în bucăți de bumbac moale și ținute în punguțe de plastic, bine închise, pentru a le conserva strălucirea.
Păstrați casetele cu bijuterii într-un loc special, ferit de praf. Pentru bijuteriile pe care vreți să le aveți la îndemană pe noptieră, alegeti casete închise (nu coșulețe sau farfurioare), pentru a le proteja de lumină, praf și murdarie.
Curățarea
În cazul bijuteriilor din argint, indiferent dacă au montură cu pietre sau nu, vă recomandăm să utilizați soluții profesionale, pe care le puteți achiziționa direct din magazinul nostru situat in Piața Romană, Str. Mendeleev nr. 44.
În cazul bijuteriilor din aur și platină, indiferent dacă au montură cu pietre sau nu, vă recomandăm să apelaţi la un bijutier pentru a le curăţa şi lustrui în mod profesionist. Rămâne la latitudinea dvs. să decideți când anume este necesar acest lucru.
Pietrele semiprețioase opace (turcoaz, malahit, lapis-lazuli, onix etc.) se curața doar prin ștergere cu o cârpă umedă. Evită soluțiile de săpun, amoniac sau alte produse chimice. Deoarece aceste pietre sunt poroase ele absorb respectivele substanțe care le pot decolora. Aplica același tratament blând opalelor și pietrelor de origine organică: perle, chihlimbar, coral. Pietrele prețioase și semiprețioase vă sfătuim să le curățați cu săpun lichid.
Ștergeți din când în când perlele cu o cârpa umedă, pentru a înlătura urmele de transpirație și produse cosmetice transferate de pe piele.
Pentru o curățare profesională nu ezitați sa veniți in magazinul nostru situat in Piața Romană, Str. Mendeleev nr. 26.